miercuri, 2 decembrie 2015

Sinecuriștii și lipsa de onestitate


În România cei mai jalnici oameni sunt sinecuriștii, cei care prin pile și șpăgi au ajuns să se bucure de un salariu patetic și de o anumită demnitate. Sincuriști se găsesc atât în aparatul de stat cât și în mediul privat sau în instituțiile religiose. Slujba de funcționar, asistent social, medic, judecător, polițist, secretară, profesor sau preot le pare acestor oameni atât de sigură, solidă și frumoasă încât ei ajung să iubească atât ideea de slujbă cât și pe cei care le-au oferit-o ilicit și sistemul în sine. Încercați să spuneți unui polițist că instituția în care lucrează e coruptă, șpăgară, face abuzuri, dă rateuri și așa mai departe.

Spuneți-i unui medic că sistemul sanitar din România este praf și pulbere, că toți sunt corupți, că toți sunt hoți, că mori dacă nu dai șpagă tu și tot neamul tău, nu va recunoaște, odată cu intrarea lui în sistem (dar și el a ajuns acolo tot prin șpaga sau trafic de influențe) sistemul e altfel, sistemul e excelent. Vorbiți cu un magistrat și spuneți-i că imaginea pe care românul de rând o are despre justiție este execrabilă, că nimeni nu mai are încredere în procurori sau judecători, că infrcatorii sunt liberi, că ei își fac meseria prost, descrieți-i realitatea din România și veți observa că toți, fără excepție, vor spune că greșiți. Spuneți-i unui angajat al trustului Intact că Voiculescu este un securist, un hoț și că își merită anii de pușcărie, că Antena 3 dezinformează fiecare știre, denaturează orice informație. Banii (nu foarte mulți) pe care angajații respectivi îi primesc lunar îi vor face pe acești sinecuriști să spună că Antena 3 și trustul Intactul sunt cele mai competente instituții media din România, că Voiculescu a fost băgat de Băsescu la închisoare și așa mai departe.

Spuneți-i lui Sever Voinescu, Cristian Preda, Macovei, Patapievici, Baconschi, Petre Guran, Paleologu, Pleșu, Tismăneanu, Cărtărescu, Mihail Neamțu că Băsescu este un politician pervers (Băsescu a apreciat și susținut justiția când aceasta îi condamna adversarii politici nu acum când Udrea și alți acoliți de-ai săi sunt în pericol să intre la pușcărie). Toți aceștia îți vor spune că nu au greșit, că Băsescu a făcut și lucruri bune, chiar dacă sinecura a încetat de ceva timp (toți cei enumerați au primit funcții pentru serviciile lor electorale). Mai grav este că unii intelectuali de tipul Adrian Papahagi sau Gabriel Liiceanu, care nu au beneficiat de sistem, sunt în continuare slugarnici față de acest politician. Discursul pe care intelectualii îl au acum, când se dezic de Traian Băsescu, seamănă cu cel al simpatizanților lui Ceaușescu, ei spun "Ceaușescu n-a fost rău la început, era bun, lumea o ducea bine, ea l-a stricat mai târziu, era mai bine cu el în comunism." Nicio diferență

Spuneți-i unui angajat al unei biserici tradiționale (preot, profesor, asistent social, secretar, șofer, portar) că biserica respectivă este plină de lideri perverși, ipocriți, hoți și șmecheri. Deși cunoaște perversitatea și putreziciunea acelui sistem mai bine decât oricine slujba lui caldă îl va face să nu audă nimic din argumentele tale, eventual te contrazice sau chiar se va certa cu tine în ciuda tuturor evidențelor.

Niciunul dintre acești oameni nu va spune că ai dreptate, deși ei sunt în măsură să critice cel mai mult mizeria din acele instituții, ei nu vor spune - da, cred că este așa cum spui tu, dar eu încerc să-mi fac meseria și să schimb sistemul pentru că am nevoie de un job și vreau să schimb ceva prin aportul meu în cadrul acestei structuri. Nu, toți vor insista că sistemul în care ei (cei ajunși prin șpagă) lucrează sunt sublime și ei contribuie prin ceea ce fac la excelența acelui sistem. Însă atunci când unul din sistem are curajul să critice sistemul, riscându-și funcția, cariera și viitorul, el își dovedește sinceritatea și atunci alții, atât din sistem cât și din afara lui îl ascultă, urmează și încearcă reformarea sistemului. Pentru că Luther și alți reformatori, care au fost în sistem, au avut curajul să critice un sistem puterd, Europa s-a reformat religios, social și intelectual. Mai mult de atât, însăși biserica catolică s-a modificat datorită unor astfel de oameni. În România de azi, însă, nu există reformatori.

Foto

Niciun comentariu: