Ce se intampla la Steaua?

Citeam pe gsp.ro ca Ilie Stan a avut la antrenamentul de dupa meciul cu Chiajna doar 9 jucatori apti; asta nu pentru ca elevii sai erau plecati in vacanta sau la loturile nationale, majoritatea erau invalizi din punct de vedere medical.
Atunci cand jucatorii se accidenteaza vinovati sunt fie adversarii (contuzii, fracturi) fie staff-ul medical (rupturi musculare, intinderi). Desigur, exista si jucatori fragili precum Radut, care au accidentarea in esenta lor de a fi, dar acesta este, sa speram, un caz izolat. De asemenea, starea proasta a gazonul sau ghinionul mai pot fi invocate drept motive ale accidentarilor, dar in cazul stelistilor ultimele doua motive nu pot fi amintite.
Schimbarile prea dese de antrenor, dar mai ales schimbarea staff-ului antrenorului conduce la instabilitate si lipsa de continuitate in pregatirea fizica, iar jucatorii stelisit simt lucrul acesta pe propria piele, de fapt, pe proprii muschi. De asemenea, deplasarile nesfarsite si absenta unui teren propriu au contribuit la cresterea gradului de oboselala a echipei. In Liga 1 nu exista nici un club care sa aiba un grup atat de numeros de accidentati (la muschi) precum Steaua.
Ilie Stan are si el partea sa de vina in inmultirea accidentarilor. La cateva zile de la instalarea sa la Steaua Stan a dus echipa intr-un cantonament montan unde a facut aproape in exclusivitate antrenamente fizice de o duritate extrema. Un lucru foarte curios - stelistii se accidenteaza de cele mai multe ori in prima repriza: Gardos in minutul 1 (!) si Tatu in minutul 30 cu Maccabi, tot in prima repriza Tibi Balan cu Chiajna! De regula accidentarile musculare se produc in finalul meciurilor, dupa un efort de 70-80 de minute in care jucatorul a facut risipa de efort (cazul lui Martinovic?).
Nu putem decat sa speculam ca dincolo de oboseala deplasarilor si lipsa de continuitate in pregatirea fizica nici incalzirea de dinaintea meciului nu este facuta adecvat, lucru ce ar explica intr-o oarecare masura intinderea lui Gardosdin minutul 1, adica la prima faza a jocului! Desigur, oficialii stelisti invoca ghinionul, terenul, diavolul, dar scuzele astea sunt scuze mistico-absurde demne de patronul lor. Un staff lipsit de profesionalism, absenta unui program adecvat, absenta unui teren propriu, evolutiile inconstante, oboseala meciurilor din Europa League, un lot decimat, zecile de antrenori si un joc intamplator nu vor duce Steaua pe primul loc indiferent de cati jucatori va mai cumpara Becali, nici sezonul acesta, nici sezonul viitor. Pacat de suporterii stelisti care vor trai din nou o alta dezamagire...

Steaua : noroc si ghinion

Dupa jumatatea de meci de la Ploiesti suporterilor Stelei le-a reinviat orgoliul si aseara, la meciul cu Maccabi au venit langa echipa populand in numar mare National Arena pentru a vedea din nou Steaua: Steaua unita, luptatoare agresiva si, de ce nu, Steaua norocoasa.

Pe de-o parte Steaua a avut noroc la multe din momentele meciului: primul gol a fost inscris de cel mai scund jucator al ei, al doilea sut pe poarta a insemnat si ce-l de-al doilea gol. De asemenea, Steaua a avut sansa si la golul trei cand mingea trimisa de Martinovic a lovit bara apoi a ricosat din nou la sirb, in cele din urma la Nikolic si apoi la Tanase care a finalizat sec. Steaua a profitat si de neinspiratia antrenorului oaspetilor care l-a titularizat in poarta pe Davidovitch care a gresit la primul dar mai ales la ultimul gol, asta nestirbind nici meritul lui Tatu nici meritul lui Tanase.

Pe de celalta parte, meciul a adus destule momente de ghinion pentru stelisti si pentru Ilie Stan care a fost nevoit sa faca doua schimbari inca din prima repriza. Mai intai a fost accidentarea lui Gardos din primele secunde iar dupa 20 de minute cea a lui Tatu. Modificarile de efectiv au destabilizat jocul echipei si au generat o multime de greseli individuale taxate neintarziat de catre oaspeti cu goluri pe tabela de marcaj.

Dupa finalul norocos si fericit al meciului Ilie Stan a vorbit despre unitatea aratata de echipa, lucru real, pozitiv si observabil in atitudinea jucatorilor, in disponibilitatea la efort si mai ales in altruismul jucatorilor in fazele de constructie. O alta dovada a unitatii echipei a fost gestul lui Costea care dupa marcarea golului a mers direct spre banca tehnica pentru a se imbratisa cu Ilie Stan si a celebra impreuna golul, dovada ca recentul conflict dintre cei doi s-a stins.

Admirabil a fost aseara Tanase prin goluri si capacitatea de efort greu de ghicit la un jucator atat de nestatornic in evolutii. Cristi Tanase ne-a obisnuit mai de graba cu goluri in Europa decat in campionat, drept dovada sunt golurile sale cu Napoli, Livepool, CSKA si cele doua cu Maccabi. Desigur, printre remarcatii echipei ii mai putem enumera aici pe langa Tanse si pe Bourceanu, Brandan (bun executant al fazelor fixe) si in special oamenii din zona defensiva care au fost la inaltime.

Din pacate, datorita meciurilor nereusite din Cipru si Israel prin victoria de aseara Steaua nu a obtinut mult ravnita calificare in "primavara europeana". Tocmai de aceea, pentru obtinerea calificarii, Steaua va trebui sa abordeze si ultimele doua meciuri din grupa cu acelasi elan si vitalitate. Noua, suporteriilor, nu ne ramne decat sa ne rugam pentru recuperarea accidentatilor si sa speram intr-un parcurs european cat mai lung, care totodata sa fie validat si in campionat de evolutii precum cea de aseara.

Ciprian Marica

Ciprian Marica este unul dintre cei mai talentati fotbalisti din generatia sa, de obicei inscrie goluri spectaculoase si este ceea ce generic numim un " jucator de executie". Este principalul atacant al Romaniei si atacantul uneia dintre cele mai iubite formatii din Germania.

Din nefericire, aceste lucruri pozitive sunt "compensate" de o multime de nereusite in plan profesional. La VFB Stuttgart jucatorul roman nu a reusit sa se impuna in prima formatie desi a avut de a face cu antrenori precum Armin Veh, Christian Gross, Markus Babbel sau Labbadia. Cu ultimul s-a certat chiar fiind in cele din urma exclus din lotul echipei. In vara lui 2011 i-a fost reziliat contractul si in cele din urma s-a transferat la Schalke din postura de jucator liber de contract.

Ciprian este acum rezerva si la Schalke unde a jucat, de la inceputul sezonului pana in prezent, doar 12 meciuri fara ca sa inscrie vreun gol. In plus citim ca Schalke i-ar fi gasit deja un inlocuitor romanului in persoana lui Teemu Pukki (21 ani). Intelegem cu totii ca se bate pentru un loc de titular cu celebrii si valorosii Raul si Huntelaar deci concurenta e deosebit de acerba, dar ne asteptam ca macar pe finlandezul si neexperimentatul Pukki sa-l dovedeasca! Raul are 34 de ani, Marica 26, sa zicem ca experienta lui Raul isi spune cuvantul, dar daca nici pe Teemu Pukki nu reusesti sa-l domini si sa te impui in fata lui, atunci care mai e rolul lui acolo? Cum isi dovedeste Marica valoarea altfel decat jucand constant la o echipa dintr-un campoinat puternic unde sa inscrie goluri? Cum poate Romania sa reconstruiasca o echipa nationala care sa se califice la un Campionat Mondial daca cei mai buni jucatori ai ei, precum Marica nu reusesc sa isi impuna valoarea in competitii medii precum Turcia, Germania, Franta? Bogdan Stancu, Daniel Niculae pot fi pusi oarecum in aceeasi oala a asteptarilor neimplinite alaturi de Ciprian Marica. Asteptarile suporterului roman de la astfel de jucatori sunt deosebit de mari. Umilintele traite de suporterul roman in fata unor echipe precum Belarus, Albania, Letonia au umplut paharul rabdarii. Ne dorim si noi ca la sfarsitul week-end-ului sa citim cu mandrie ca Torje, Mutu, Stancu, Marica, Daniel Niculae s-au gasit in etapa tocmai incheiata pe listele marcatorilor.

Priviti la Suedia care-l are pe Ibrahimovic, tot jocul echipei si echipa in sine depinde de evolutia lui, evolutie care de cele mai multe ori confirma asteptarile suporterilor tinand cont de ultimele calificari ale suedezilor la turneele finale. Sa speram ca Ciprian Marica, sau unul dintre Bogdan Stancu sau Torje vor deveni liderii de care avem nevoie, modelele pentru jucatorii tineri si mai ales motorul unei echipe nationale care se va califica in curand la un nou turneu final.

De ce l-ai mai scuipat pe Galamaz?

Oricat ai incerca sa gasesti un motiv rational la comportamentul atacatorului de la Ploiesti te vei lovi de de imposibilitatea de a intra in mintea drogatului. Metodele normale de intelegere a unui comportament sunt cele intuitive (logice sau psihologice), dar nici logica nici psihologia nu mai pot explica o astfel de atitudine si de manifestare fara precedent in Romania.

Intre Petrolul si Steaua nu exista o rivalitate istorica, cele doua echipe nu s-au luptat pentru trofee decat intamplator pentru cate o Cupa asa ca o agresiune impotriva unui jucator e absurda. Petrolul a fost mult timp prin Liga a 2-a si suporterii celor doua formatii nu s-au mai intalnit de ani buni intr-o confruntare directa. Galamaz nu a jucat la Petrolul si deci nu poate fi acuzat de tradare, precum Claudiu Niculescu in cazul Gabi Blondu'. George Galamaz nici nu-l cunoscuse pe atacator pana duminica seara deci nu poate fi vorba nici de un conflict personal intre el si atacator.

Atunci de ce l-a lovit? Sau, daca l-a lovit, de ce l-a mai scuipat? Fuga in pas cadentat si flegma bine tintita arata mult mai mult decat pumnul neprofesionist aplicat.

Poate nici nu e nevoie sa-i intelegem pe acesti oameni, un astfel de comportament nu se justifica in vreun fel. Poate, daca ar fi fost doar lovitura, am fi interpretat-o ca pe un simplu act de salbaticie sau ca pe o dorinta spre celebritate, o incercare de a intra in istorie, clasica pofta de notorietate a nebunilor. Dar asa e violenta, nebunie si ura pura exacerbata pe primul intalnit.

In decembrie 1980 un individ l-a impuscat pe John Lenon de patru ori in spate. Unele ziare de atunci au refuzat sa-i publice numele, pentru a nu satisface foamea de celebritate a criminalului. La noi intreaga opinie publica memoreaza inca din prima zi numele si istoria oricarui infractor. Poate ar trebui sa n-o mai facem.

Cristian Tudor Popescu isi incheie editorialul de azi cu o fraza "Ucigaşul din Norvegia creşte printre noi." si nu putem decat sa-i dam dreptate. Daca si in Romania s-ar obtine atat de usor accesul la arme de foc, probabil violenta si crimele ar fi cel putin la fel de frecvente precum cele din occident; cu mentiunea ca, la noi, cei morti ar primi ca bonus si-o flegma irationala din partea calailor lor.

Intalnirea cu Steaua

Pana de curand, ca orice suporter, asteptam si eu cu mare neliniste meciul urmator al echipei mele preferate. Nu conta niciodata competitia in care se disputa meciul, pe considerentul ca in inima unui suporter nu are importanta doar miza jocului ci in special "intalnirea" cu echipa, jocul in sine, golurile echipei, bucuria revederii, "dansul vesel" si reusit al jucatorilor- intr-un cuvant sarbatoarea sportiva.

De multi ani incoace, ca stelist nu mai poti simti sarbatoarea. Intalnirea dintre suporter si echipa s-a transformat intr-o revedere gri aducatoare de suferinti fizice (la propriu). De ceva timp momentul reintalnirii cu echipa nu mai e unul magic si luminos, asa cum era pana la venirea actualului patron, mai mult, acum ti-e frica sa te mai uiti la meci ca nu cumva vreun Amasha sau Curtean sa iti umileasca favoritii. Personal nu mai reusesc sa ma uit pana la finalul unui meci de-al Stelei. Cred ca cele mai fericite momente ale suporterului stelist au ajuns cele de la inceputul meciului, adica secundele care preced primul fluier al arbitrului. Pana atunci lucrurile merg bine, jucatorii sunt costumati decent, nu sunt murdari, fac poze, trag la sorti, se incurajeaza, zambesc, sunt joviali si zglobii plus de-asta scorul este inca 0-0, ce sa mai, atmosfera e entuziasta din toate punctele de vedere. In astfel de conditii sa tot fi suporter! Dar, dupa ce arbitrul fluiera inceputul meciului pentru suporterul stelist incepe dezastrul care capata conotatii de calvar sau catastrofa. Tot ce tine de jocul echipei tale e strain de fenomen, legatura cu echipa pe care o cunosti tu din trecut dispare, straini iti sunt si oamenii de pe banca si cei din teren. Este evident ca pe oamenii astia, pe jucatorii si antrenorii stelisti nu-i intereseaza propria meserie, ba mai mult, isi bat joc de propria meserie. E crunt sa fii suporter stelist, dar e si mai crunt masochismul de a te uita integral la meciurile Stelei.

Ce-i de facut? Adevarul e ca nu avem prea multe solutii la indemana, totusi am putea alege dintre: sa nu ne mai uitam deloc la fotbal, sa ne alegem un alt sport de urmarit, sa ne alegem alta echipa, sa facem o revolutie, sa moara Becali, sa vina sfarsitul lumii. Orice e pe lumea asta o solutie, dar nimeni nu le aminteste jucatorilor cine sunt, ce meserie au si mai ales ce echipa i-a angajat SA JOACE! Poate daca li s-ar explica si lor mai mult, cu toata nebunia si imbecilitatea patronului, suporterului stelist i s-ar pricinui mai putine "necazuri sentimentale". Suntem convinsi, insa ca asta nu se va intampla si atunci ramane sa ne ducem suferinta pana in minutul 45, 70, 89 sau pana in ce minut rezistam. Acum si joi, si duminica viitoare si probabil...in vecii vecilor.

Defectul Dragomir si demnitatea

Pe lumea asta orice lucru functioneaza dupa niste principii fie ele mecanice, electrice, termo-dinamice, logice, economice, sociologice sau de alt fel. Oamenii isi insusesc si ei astfel de principii si se supun unor principii morale, religioase, justitiare sau etice, totusi teoretizarile astea sunt un non-sens pentru miticul Dragomir. Dragomir nu are principii, valori, omul asta nu are Dumnezeu! Probabil, inca de la nastere cineva i-a pierdut manualul de functionare. De fapt, nu suntem convinsi ca Dragomir a avut vreodata unul.

De curand, dupa o iesire de la DNA a declarat astfel (semn de vinovatie) : "Nici de-al dracu' nu plec de la Liga". Cu alte cuvinte : vesnicia si nesimtirea il transcend si chiar daca s-ar dovedi ca a perceput spaga pentru licentierea echipei Poli Timisoara, chiar daca se va dovedi ca n-are dreptate si ca e corupt, asa dupa cum toata lumea stie, el tot nu va demisiona. In cele din urma tot va gasi el o metoda sa eludeze dreptate si sa ramana vesnic seful tuturor. Dragomir Dumitru nu are nici onoare, nici rusine, nici demnitiate, nici jena, nimic. El este stapanul fotbalului si este imposibil sa fie detronat. Orice s-ar intampla, si numai pentru a face in ciuda "dusmanilor" tot va ramane presedinte.

Solutiile pentru o astfel de atitudine, comportament si discurs nu se gasesc in Romania. Justitia nu-si va face nici de data aceasta datoria, chiar daca va fi arestat Dragomir sau Sandu, in cele din urma vor fi eliberati, procesele se vor prelungi la nesfarsit, viciile de procedura vor curge girla, fiecare isi va vedea de treaba. Toate astea, vorba lui Dragomir "numai de-al dracu' !" adica pentru a ne faca noua in ciuda.

Il anuntam pe aceasta cale ca si-a atins obiectivul de mult timp. A reusit sa ne faca sa ne fie de mult timp ciuda pe el si pe acolitii sai si acum ca si-a atins obiectivul acesta cu inciudarea, ar fi cazul ca sa-si reconsidere pozitia si sa demonstreze ca orice lucru sau om defect este intr-un fel reparabil,. Poate in cele din urma, chiar si un om atat de pervers, defect si degenerat precum e el, mai pastreaza intamplator, involuntar ceva bun, un sambure de demnitate si va pleca in cele din urma din proprie initiativa sau fortat de imprejurari. Sa speam ca mai devreme sau mai tarziu se va intampla in cele din urma asa cum ne dorim!

Martinovic nu seamana cu Radoi

Se stie ca in Romania, la orice nivel al societatii normalitatea este absenta si poate tocmai de aceea gestul lui Martinovic de a lovi un agresor pare iesit din comun.
Nativ numele jucatorului sarb este Novak Martinović. Daca acest jucator ar fi utilizat ca fundas central, banuim si speram ca ar fi un jucator peste medie, poate un jucator bun, totusi nu un jucator exceptional. Pe postul de fundas dreapta, insa, nu s-a descurcat niciodata bine, din contra a jucat destul de multe ori foarte slab fiind criticat de presa si chiar de patronul Becali pentru evolutia din Supercupa cu Otelul dar si pentru alte prestatii nefericite. Cu toate acestea iata ca Martinovic reuseste mereu sa se evidentieze prin loialitate, abnegatie, sacrificiu, spirit de echipa si mai ales agresivitate. Dar toate aceste calitati sunt caracteristice sarbilor in general, de aceea comparatia cu Radoi este nepotriva.
In general in Romania aceste calitati nu pot fi intalnite la sportivii romani, de aceea constatarea lor in cazul unui jucator din campionatul nostru este un fapt neobisnuit. De aceea consideram ca mai cinstit ar fi sa precizam ca Radoi este neobisnuit si are ceva din spiritul sarb si nu invers, adica sa-l comparam pe Martinovic ( un sarb, deci un luptator nativ) cu Radoi (exceptie in Romania, exceptie care nu a avut intotdeauna un inteles pozitiv).