duminică, 21 aprilie 2013

Declaratie

Doamne, numai Tie vreau sa ma-nchin si sa-Ti slujesc cat voi trai.

Pater noster

Pater noster qui in caelis es, sanctificetur Nomen Tuum, veniat Regnum Tuum, fiat voluntas Tua,sicut in caelo,et in terra. Panem nostrum supersubstantialem da nobis hodie, et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimisimus debitoribus nostris; et ne inducas nos in temptationem, sed libera nos a malo.

Primavara

Azi mi-e lene sa exist. Sursa Photo

Rugaciune

Gesù, confido in Te!

luni, 8 aprilie 2013

Nepasare

N-am niciun motiv concret pentru care sa traiesc. N-am ales nici existenta si nici continuarea ei. Cu toate astea pentru ca sunt viu sunt confruntat zilnic cu imperativul existentei mele, sunt obligat si responsabilizat sa exist. Daca absenta mea n-ar provoca durere catorva persoane as alege fara sa stau prea mult pe ganduri disparitia. Pieirea e mai comoda decat viețuirea. Desigur, cuvintele acestea nu ma fac foarte de demn natura mea umana, dar dezinteresul pentru viata ma stapaneste de mult timp, e o realitate resimtita profund in mine, de-asta nu ma deranjeaza propria-mi evaporare. De-asta ma sâcâie asumarea existentei, de ce responsabilitatea asta...sa exiști? Și totuși, cred că constientizarea faptului ca nu insemni nimic pentru univers este o dovada de luciditate. Chiar daca existenta mea ar conta pentru cineva sau pentru tot universul, ce s-ar schimba prin asta? Si totusi, daca nu contez atunci de ce oare mai exist? Imi dau seama ca trebuie sa fie o eroare carteziana in rationamentul meu, dar, chiar si asa, simt ca nu gresesc nici mult...nici tare.

Ipoteze

Îngerul întreabă : " Ce faci, omule ? "
Omul răspunde : " Spre deosebire de tine, în fiecare zi, eu mor. "

Omul întreabă : " Ce faci, îngeraşule? "
Îngerul răspunde: " Când nu am grijă de tine, zbor."

Omul întreabă: " Ce faci, Doamne ? "
Dumnezeu răspunde : " Eu sunt ! "

Dumnezeu : " Ce faci, omule? "
Omul : " ... "

Despre tristete

Nu merita sa fi trist decat daca esti singur, doar atunci iti poti plange de mila. Te uiti in oglinda, tristetea iti face cu ochiul, tu o imbratisezi cu dor, apoi tristetea preia controlul si face restul. Tristetea trebuie sa fie un abur, sau un lichid, pentru ca nimic contondent nu poate pune stapanire pe trup si minte. In schimb umezeala sau gazul au intotdeauna ceva magic, ceva galben sau negru care te poate subjuga. Activitatea ei preferata e privitul pe fereastra, in timp ce in camera ploua cu ganduri sumbre ce sting focul din soba, focul lumanarilor si focul unei brichete imaginare aflate pe o masa reala maro. Tristetea e nemuritoare si nu se plictiseste niciodata, ea nu se satura sa existe si sa priveasca. Tristetea fiecaruia e unica. fiecare pretinzand ca are tristetea lui. Oricine isi poate pune tristetea intr-un ghiveci unde o poate iriga si pastra la umbra. Tristetea iubeste diafanul, umbra, penumbra, apusul si noaptea. Tristetea creste intr-un apus cat altii intr-o rotatie completa a Pamantului in jurul Soarelui. Tristetea are o manifestare simpla. Bucuria si iubirea sunt lucruri subiective dar pot fi impartasite, pe cand tristetea e doar ceva personal, ca o moara, ca o comoara, ca o sora, ca un destin, ca un breloc, ca un deja-vu sau o piatra verde pe care ai gasit-o pe malul unui lac atunci cand ai fost in padurea de la marginea satului bunicului din partea mamei, sat pe care il visezi atat de putin colorat in noptile de toamna. Tristetea isi are rolul ei, e un fel de igiena sau gaura neagra pentru universul fericirii. Nimeni nu spune ca e nefericit ci ca e trist. Tristetea nu e un dezastru ci un proces. Tristetea nu sufera grade de comparatie decat din exterior. Cineva te poate vedea trist, foarte trist, destul de trist, suficient de trist, nu foarte trist, intristator. In schimb, din interior, trist si foarte trist sunt echivalente pentru ca tristetea a ramas corigenta la matematica si gramatica inca din clasa zero. Tristetea nu poate fi niciodata vesela, cum ar putea fi tristetea vesela sau fericita? Totusi, daca tristetea ar fi singura atunci s-ar intrista si asta ar fi cu adevarat trist, de aceea prefera sa tina companie oamenilor. Asadar, tristetea nu e niciodata trista, e intotdeauna binedispusa sa-ti tina companie ani de zile si zile de ore. Tristetea are miezul crud si tare, nu simte nimic, nu-i e mila de nimeni si reuseste sa se impuna inauntrul unui om indiferent de conditiile meteo ale sentimentelor sale. Tristetea n-are mama, n-are tata, n-are frati gemeni, are cel mult un bunic dar a uitat de existenta lui. Cand n-are ce face, tristetea se transforma intr-o oglinda bine lustruita care nu poate fi murdarita decat atunci cand dispare luna. Intr-o noapte fara luna Christ era trist pentru ca oamenii dormeau. Dormeau in gradini, dormeau in paturi, dormeau in femei gravide, dormeau in femei care nu-si propuneau sa faca copii, dormeau in morminte, dormeau pe nori care nu exista, dormeau in cuptoare de paine, dormeau in filme, dormeau in timpul liber, dormeau in mari si zeci de mii de leghe sub mari, dormeau in toate pozitiile, dormeau pe rupte, pe apucate, dormeau irational, dormeau pe ei insisi, dormeau fara sa stie ca tristetea nu doarme ci ea le vegheaza somnul. Tristetea e netulburata in tacerile ei. Se spune c-ar fi muta, dar la fel de posibil ca ea sa nu se prefaca si cineva sa-i fi taiat candva limba si sentimentele si ea sa fie mai naturala decat ne-am imagina. Tristetea este ea insasi 24 de ore pe zi. Pentru sinucigasi ea e un mod de evadare, pentru oamenii veseli ea e doar un contrast. Pentru oamenii obisnuiti tristetea e o cunostinta care ii viziteaza in cele mai lenese momente ale existentei. Tristetea nu pierde niciodata la pariuri, ea are intotdeauna inspiratia de a miza toata nefericirea omului pe cota cea mai mare. Si de cele mai multe ori, castiga. Sursa Phto.