Model pozitiv si negativ de recunostinta.

Recunostinta presupune, in primul rand, o atitudine de umilinta. Nu poti sa-ti prezinti recunostinta intr-un mod arogant in fata cuiva care ti-a acordat un ajutor nesperat. In Luca 7 avem un model de recunostinta: Maria, sau femeia pacatoasa. Pentru ca i s-a iertat mult ea saruta picioarele Domnului Isus si plange, ii unge capul si ii sterge picioarele cu parul. Simon, in schimb, desi vindecat de Domnul Isus de lepra, e malitios, in sinea lui: "daca Isus ar fi un proroc, ar stii ca femeia care se atinge de el e pacatoasa". Daca Isus n-ar fi fost prooroc, nu ar fi avut puterea sa-l vindece pe Simon. Mai mult, sa admitem ca ca Isus n-ar fi un prooroc, cine spune ca e gresit sa te lasi atins de un pacatos? Recunostinta presupune deci: umilinta, tacere, lacrimi, sarutare si dragoste. Nerecunstinta inseamna, in cazul lui Simon o formala invitatie la masa, judecarea si condamnarea lui Isus si in final minimazarea minunii de care a beneficiat(Isus nu e prooroc, deci minunea mea de care s-a bucurat era intamplatoare, sau nu se datora lui Isus; cine stie, poate Simon regreta ca-L invitase pe Isus la masa, inca si cu 12 mancai!). Atunci cand o persoana X ajuta pe Y, ajutorul de care a beneficiat Y e inestimabil, fara pret. Ai nevoie de o hartie, de un pix, si doar persoana X te poate ajuta. La momentul acela de timp pixul, foaia, paharul cu apa, painea sau telefonul sunt de nepretuit, pentru ca doar X te poate ajuta din moment ce ai apelat la el. Ulterior, indiferent cu cate pixuri, invitatii la masa si orice alt cadou incerci sa (re)compensezi, darurile respective nu vor intoarce serviciul initial, in schimb, o atitdine de umilinta va fi considerata o atitudine autentica de recunostinta si va fi laudata in mod real, pe de cealalta parte nerecunostinta va starni regretul faptelor bune.

Declaratie

In genunchi? Numai inaintea lui Isus Hristos, Dumnezeul meu.

Declaratie

Doamne, numai Tie vreau sa ma-nchin si sa-Ti slujesc cat voi trai.

Pater noster

Pater noster qui in caelis es, sanctificetur Nomen Tuum, veniat Regnum Tuum, fiat voluntas Tua,sicut in caelo,et in terra. Panem nostrum supersubstantialem da nobis hodie, et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimisimus debitoribus nostris; et ne inducas nos in temptationem, sed libera nos a malo.

Primavara

Azi mi-e lene sa exist. Sursa Photo

Rugaciune

Gesù, confido in Te!

Nepasare

N-am niciun motiv concret pentru care sa traiesc. N-am ales nici existenta si nici continuarea ei. Cu toate astea pentru ca sunt viu sunt confruntat zilnic cu imperativul existentei mele, sunt obligat si responsabilizat sa exist. Daca absenta mea n-ar provoca durere catorva persoane as alege fara sa stau prea mult pe ganduri disparitia. Pieirea e mai comoda decat viețuirea. Desigur, cuvintele acestea nu ma fac foarte de demn natura mea umana, dar dezinteresul pentru viata ma stapaneste de mult timp, e o realitate resimtita profund in mine, de-asta nu ma deranjeaza propria-mi evaporare. De-asta ma sâcâie asumarea existentei, de ce responsabilitatea asta...sa exiști? Și totuși, cred că constientizarea faptului ca nu insemni nimic pentru univers este o dovada de luciditate. Chiar daca existenta mea ar conta pentru cineva sau pentru tot universul, ce s-ar schimba prin asta? Si totusi, daca nu contez atunci de ce oare mai exist? Imi dau seama ca trebuie sa fie o eroare carteziana in rationamentul meu, dar, chiar si asa, simt ca nu gresesc nici mult...nici tare.