Nepasare

N-am niciun motiv concret pentru care sa traiesc. N-am ales nici existenta si nici continuarea ei. Cu toate astea pentru ca sunt viu sunt confruntat zilnic cu imperativul existentei mele, sunt obligat si responsabilizat sa exist. Daca absenta mea n-ar provoca durere catorva persoane as alege fara sa stau prea mult pe ganduri disparitia. Pieirea e mai comoda decat viețuirea. Desigur, cuvintele acestea nu ma fac foarte de demn natura mea umana, dar dezinteresul pentru viata ma stapaneste de mult timp, e o realitate resimtita profund in mine, de-asta nu ma deranjeaza propria-mi evaporare. De-asta ma sâcâie asumarea existentei, de ce responsabilitatea asta...sa exiști? Și totuși, cred că constientizarea faptului ca nu insemni nimic pentru univers este o dovada de luciditate. Chiar daca existenta mea ar conta pentru cineva sau pentru tot universul, ce s-ar schimba prin asta? Si totusi, daca nu contez atunci de ce oare mai exist? Imi dau seama ca trebuie sa fie o eroare carteziana in rationamentul meu, dar, chiar si asa, simt ca nu gresesc nici mult...nici tare.