Model pozitiv si negativ de recunostinta.

Recunostinta presupune, in primul rand, o atitudine de umilinta. Nu poti sa-ti prezinti recunostinta intr-un mod arogant in fata cuiva care ti-a acordat un ajutor nesperat. In Luca 7 avem un model de recunostinta: Maria, sau femeia pacatoasa. Pentru ca i s-a iertat mult ea saruta picioarele Domnului Isus si plange, ii unge capul si ii sterge picioarele cu parul. Simon, in schimb, desi vindecat de Domnul Isus de lepra, e malitios, in sinea lui: "daca Isus ar fi un proroc, ar stii ca femeia care se atinge de el e pacatoasa". Daca Isus n-ar fi fost prooroc, nu ar fi avut puterea sa-l vindece pe Simon. Mai mult, sa admitem ca ca Isus n-ar fi un prooroc, cine spune ca e gresit sa te lasi atins de un pacatos? Recunostinta presupune deci: umilinta, tacere, lacrimi, sarutare si dragoste. Nerecunstinta inseamna, in cazul lui Simon o formala invitatie la masa, judecarea si condamnarea lui Isus si in final minimazarea minunii de care a beneficiat(Isus nu e prooroc, deci minunea mea de care s-a bucurat era intamplatoare, sau nu se datora lui Isus; cine stie, poate Simon regreta ca-L invitase pe Isus la masa, inca si cu 12 mancai!). Atunci cand o persoana X ajuta pe Y, ajutorul de care a beneficiat Y e inestimabil, fara pret. Ai nevoie de o hartie, de un pix, si doar persoana X te poate ajuta. La momentul acela de timp pixul, foaia, paharul cu apa, painea sau telefonul sunt de nepretuit, pentru ca doar X te poate ajuta din moment ce ai apelat la el. Ulterior, indiferent cu cate pixuri, invitatii la masa si orice alt cadou incerci sa (re)compensezi, darurile respective nu vor intoarce serviciul initial, in schimb, o atitdine de umilinta va fi considerata o atitudine autentica de recunostinta si va fi laudata in mod real, pe de cealalta parte nerecunostinta va starni regretul faptelor bune.