Vis osos

Am visat ca mi se rupeau dintii, mi-i atingeam si in locul fiecaruia ramanea un mic ciot, o mica ramasita. Multi zic ca genul acesta de vis semnifica dorinta de a avea un copil...

La 24 de ani am facut un pact cu o fosta colega de liceu, in prezent buna prietena: daca implinirea varstei de 30 de ani ne gaseste pe amandoi singuri vom face un copil impreuna, fara nunta, fara familie, doar un copil. Anul acesta vom implini amandoi 30 de ani, dar genul acesta de proiect a devenit intre timp irealizabil, din fericire pentru potentialul copil.

Prostia este cel mai mare dusman al omului, la mica distanta sunt lenea si mandria. Totusi, desi este caracterizat intr-un oarecare grad de toate aceste atitudini gaunoase, romanul de rand se distinge in primul rand prin slugarnicie. Fie ca ne convine sau nu suntem toti niste slugi lipsite de demnitate, nu vorbim doar in plan politic, ci in plan personal. Nu exista roman care sa nu-si fi pupat in fund seful, medicul, preotul, vecinii, socrii, dusmanii, profesorii, colegii, pe oricine care i-ar putea fi in vreun fel de ajutor. 

Drama mare, insa, este ca romanul considera lucrul acesta o virtute, un comportament laudabil, ceva care ii aduce cinste din moment ce slugarnicia este rentabila. De fapt, romanul nu considera nimic injositor. Sa-l intrebe cineva pe Papahagi daca toate osanalele aduse lui Basescu au avut ceva slugarnic in ele, sa vezi atunci negari, injurii si dezmintiri. Sa-i scrie cineva lui Baconschi si sa-l chestioneze in legatura cu lingusirea Elenei Udrea, te va sterge imediat din lista de prieteni. Sa il acuze cineva pe Tismaneanu ca l-a pupat in fund pe Ceausescu (lucru pe care l-a facut, de altfel) iti va raspunde ca-l urasti. Nici macar oamenii de la care societatea are pretentii, nici macar cei care pretind ca au sau si-au cultivat o anumita demnitate sau prestanta nu au curajul sa-si asume greselile flagrante si nu-si recunosc slugarnicia. Nu, ei sunt impecabili, cel care ii denunta este un nimeni care vrea sa se bage in seama si sa castige notorietate de pe urma lor, ei sunt infailibili. Ce asteptari sa avem atunci de la securisti ca Voiculescu, Basescu, Roman, Blaga sau Dragnea? Sa astepti un viitor politic luminos al Romaniei? Sa astepti o schimbare? Nu, in niciun caz, datoria romanului de rand e sa pupe si el in fund pe altii daca vrea sa supravietuiasca.

Sursa foto.

Ce bine-ar fi!

Citesc pe un site de stiri ca vor "astia" sa-l inhate pe Basescu. E drept, mi-ar placea sa il vad pe Basescu legat (motive de coruptie sigur ii vor gasi) dar si mai mult mi-ar placea sa-i vad pe toti politicienii romani saraci, "numa-n izmene" vorba lui Banciu. Probabil niciun astfel de gand nu se va concretiza, totusi, satisfactia de a vedea infaptuirea dreptatii trebuie sa fie una dintre voluptatile omului de caracter din lumea de azi.

În România afirmarea adevărului este cea mai ușoară probă de testare a caracterului cuiva.

E vorba de multi bani

Amicul meu A este un mic (sau mare) om de afaceri, are o firma de consultanta, cativa angajati, contracte babane in lumea araba dar si in America de Sud si traieste pe picior mare. Imi spune deunazi ca va trebui sa faca in Kuwait un "business trip" iminent. La intrebarea mea "De ce nu ii trimiti pe angajatii tai in astfel de excursii plictisitoare?" imi raspunde simplu, ca si cum raspunsul ar fi fost subinteles: "e vorba de bani multi, nu pot dezvalui nimanui afacerile pe care le fac eu personal acolo, in viitor ar putea pleca de la firma mea si mi-ar face concurenta". Socat de un astfel de raspuns gasesc totusi puterea de a face observatia ca si el la randul sau a invatat de la cineva afacerea pe care o conduce acum si A. nu ar fi ajuns om de afaceri daca acel cineva nu l-ar fi invatat pe el schemele smecheriile pe care acum A. refuza sa le dezvaluie altora. Replica amicului A. a fost aceea - "nu pot face la fel, e vorba de multi bani". In urma acestui dialog m-a apucat o scarba si mai mare de bani in general si de oamenii de afaceri .

Sursa foto.

Citesc zilele acestea Hemingway, un alt volum de povestiri: sunt lucruri care imi plac si lucruri pe care nu le apreciez la stilul lui de a scrie. Deocamdata stiu doar ce imi place: Hemingway construieste excelente tablouri despre lucruri sau fapte simple si reuseste sa le dea o greutate, te face sa le tii minte. Desi nu e cel mai important aspect tin minte dintr-o povestire starea unui personaj, ticurile lui, sau o pisca, un baston, o atitudine, un gest. Hemingway reuseste sa fie interesant prin lucrurile simple pe care le prezinta, lucruri care nu ar trezi interes cititorului daca ar fi (de)scrise de un scriitor mai mediocru. Surprinde la Hemingway si talentul de a duce in derizoriu (mai ales prin replicile si reactiile personajelor sale) lucrurile grave sau cu adevarat importante care se petrec, spre exemplu persiflarea unei crime, vezi finalul The Short Happy Life of Francis Macomber.

Deocamdata nu reusesc sa imi dau seama ce nu imi place cu adevarat la stilul lui Hemingway. Cred ca nu imi place bruschetea si felul in care se intampla unele lucruri, sunt luat pe nepregatite prea prapastios de unele lucruri care se produc tam-nesam. In The Battler, spre exemplu, aproape intreaga povestire presupune intalnirea, dialogul si masa dintre Ad, Nick si Bugs, iar apoi brusc Ad se precipita, primeste o bata-n cap iar finalul devine previzibil.

Sursa foto.

Merkel aproba o potentiala cercetare penala a lui Jan Boehmermann pentru ca l-a insultat pe Erdogan

Jan Boehmermann este un comedian german care a recitat in timpul unui program ZDF un poem jignitor la adresa lui Recep Tayyip Erdoğan (care nu mai poate fi considerat presedintele Turciei, ci dictatorul Turciei din moment ce taie si spanzura pe oricine-l vorbeste de rau, de la protestatari si partide de opozitie, la ziare si televiziuni). Anglea Merkel a considerat poemul respectiv jignitor si a aprobat o potentiala cercetare penala a lui Jan Boehrmann, desi in urma cu vreo 15 luni mergea brat la brat alaturi de Hollande la Paris in marsul tinut in cinstea libertatii de exprimare si a satiristilor de la Charlie Hebdo (care fusesera mult mai cruzi si mai agresivi decat Boehmermann) ucisi pentru satira lor la adresa islamului. Orice comentariu si analiza este de prisos, Merkel se umple, iata, a cata (oara?) de penibil si rusine.
Poza de mai sus nu are legătură cu satiristul german, ci aparține unui artist italian și a fost postată pentru că descrie foarte bine realitatea societății europene de astăzi.
Sursa foto.