A mai trecut un an peste performanţa Stelei de la Sevilla, au trecut "deja" 25 de ani. Ce lucruri oare ar mai fi de spus şi nu s-au spus până acum? Parcă tot ce era de ştiut cunoaştem de mult. Povestea, declaraţiile de dinainte şi de după finală, parcursul echipei pe întreaga durată a competiţiei, Duckadam, Balint, Lacatus şi ceilalţi golurile, glumele, momentele importante, loviturile de departajare, le ştim pe toate în detaliu. Totuşi, mereu rămâne ceva nespus, iar dezvăluirea unei alte amintiri neştiute şi publicarea ei e întâmpinată cu drag şi curiozitate.
Personal, în ultimii ani, trăiesc din ce în ce mai consistent senzaţia că performanţa Stelei îmbătrâneşte. La fel ca băieţii care au realizat-o, performanţa anchilozează, oboseşte, dispare din memoria suporterilor, pierde din imagine şi e comemorata doar de nostalgici. Cupa intereseaza din ce în ce mai puţin, până şi unii stelişti par plictisiţi de ea. În alte ţări oamenii-legende se cinstesc, valorile umane se promoveaza, se onorează, probabil, doar în Romania lucrurile se întâmplă diferit. După 25 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor o parte din foştii jucători au ieşit la o pizza.
E bine şi aşa, peste câţiva ani, pe 7 mai, probabil, vor ajunge să se adune la unul dintre ei acasă şi să sarbatorească "Cupa" la o gogoaşă şi un ceai! Au decăzut...am decăzut.
Despre originalul Cupei nu se mai ştie ceva foarte sigur, se presupune că rătaceste prin seiful lui Becali sau că zace printr-un dulap sau vreo vitrină de-a clubului. Cine ştie, pe cine mai interesează? Ce-a fost...a fost şi s-a dus.
Eorii de atunci s-au risipit şi ei: Lăcătuş s-a autoexilat în Spania, Boloni în Franţa, Balint face naveta în Moldova „Republicană”, lui Majearu i se ia un interviu din an în Paşti, Iovan e veşnicul secund, Piţurcă intră atât de des în silenzio stampa, Bumbescu la echipa de juniori, Belodedici a fost integrat în federaţia absolută a lui Mircea Sandu. În cadrul clubului îl găsim doar pe Duckadam, eroul, care a fost făcut "preşedinte" de Gigi Becali, un preşedinte de vitrină cu funcţionalitate onorifică, de decor.
Steliştii de atunci s-au veştejit, atât fotbaliştii cât şi suporterii, toţi par obosiţi, sau resemnaţi ca nişte veterani lăsaţi la vatră, semn că peroformanţa din '86 şi-a luat tributul din destinul lor. Să sperăm totuşi că odată cu scurgerea anilor stralucirea momentului şi a echipei nu va îmbătrâni în amintirea celor mai mulţi români.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu